Un consilier local din Piatra Neamț și-a dat demisia din „motive personale”

Municipiul Piatra Neamț are în prezent doar 22 de consilieri locali după ce un consilier a decis să renunțe la calitatea de ales local, depunându-și demisia. Astfel, pe 18 decembrie 2015 „din motive personale” doctorul Valeriu Andrița a decis să demisioneze din Consiliul Local Piatra Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Antares Clinic

Doctorul Valeriu Andrița a devenit consilier în 2004 și de atunci a rămas în CL Piatra Neamț, fiind cunoscut ca un apropiat al fostului primar Gheorghe Ștefan și făcând mereu parte din echipa acestuia. Astfel, în 2012, la alegerile locale a fost ales pe listele alianței APEL, din partea PDL-ului.

Agenția Națională de Integritate l-a declarat în 2014 pe doctorul Andrița incompatibil. Inspectorii constatând că alesul PDL se afla în această situație începând cu data de 31 iulie 2012, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, deținea și funcția de reprezentant al Consiliului Local Piatra Neamț în cadrul Adunării Generale a Acționarilor la SC Publiserv SRL și SC Locativ Serv SRL, încalcând astfel dispozițiile Legii nr. 161/2003.

După un proces care a durat aproximativ un an, dr. Andrița a câștigat, ba mai mult, Agenţia Naţională de Integritate a fost obligată să-i plătească și cheltuielile de judecată și astfel, acesta NU se afla în nicio stare de incompatibilitate.

Doctorul Valeriu Andrița a devenit, de la începutul lunii decembrie, consilier personal al președintelui Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban. Sarcinile sale vizând monitorizarea problemelor unităților sanitare din județul Neamț.

Acum rămâne de văzut cine va fi noul consilier local în Piatra Neamț, pe listele APEL figurând următorii: George Copoț, Maria Gagea, Adrian Chirilă, Stejărel Dumitru Nistor

PUBLICITATE