Un camion cu baloți din paie a luat foc în Săvinești


Un camion încărcat cu baloți de paie a luat foc azi (5 septembrie), în jurul orei 9:30, în localitatea Săvinești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații șoferul a fost avertizat de o persoană care era pe marginea drumului, a oprit și cu ajutorul unor trecători a reușit să decupleze remorca de capul tractor și au încercat să descarce baloții de paie care ardeau. Pompierii au ajuns la fața locului cu două autospeciale și au reușit să țină flăcările sub control, salvând mai bine de jumătate din încărcătura remorcii.

Nu se cunoaște momentan cauza producerii incendiului.

 

Dan Mihail B.
PUBLICITATE