Un bărbat și fiul lui de 11 ani, luați la bătaie într-un bar din Neamț

Un bărbat și fiul lui de 11 ani au fost agresați luni, 14 august, într-un bar din localitatea Nisiporești.

Soția bărbatului este cea care a sunat la 112 și a anunțat incidentul.

„Cu ocazia deplasării la fața locului şi în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că la data de 14 august, în jurul orelor 11:00, în timp ce un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Nisiporești se afla împreună cu fiul său în vârstă de 11 ani, la un bar din localitatea Nisiporești, pe fondul unui conflict spontan si al consumului de băuturi alcoolice ar fi fost agresați de către un bărbat de 31 de ani, din aceeași localitate, persoană care se afla sub măsura controlului judiciar.” – au transmis reprezentanții Poliției Neamț

Potrivit polițiștilor, bărbatul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburarea a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Ieri, 15 august, individul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

PUBLICITATE