Un bărbat și-a făcut adăpost pe dealul Pietricica (FOTO)

O persoană fără adăpost care își amenajase un culcuș în pădurea de pe unul dintre versanții Pietricicăi a fost ridicată de către echipajele Poliției Locale Piatra Neamț și predată reprezentanților Direcției de Asistență Socială, în vederea luării măsurilor de protecție ce se impun în astfel de cazuri. 

Respectivul nu locuia singur pe munte (versantul dinspre strada Orhei), ci împreună cu mai mulți câini fără stăpân care, de cele mai multe ori, deveneu agresivi în prezența trecătorilor ce tranzitau trotuarele și împrejurimile străzii Orhei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii locali de ordine publică au identificat culcușul improvizat între copaci, iar lucrătorii SC Salubritas au capturat și transportat la adăpostul public 4 câini fără stăpân. 

S.P., cunoscut ca persoană fără adăpost, a fost condus la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde, în urma identificării, a fost predat asistenților sociali din cadrul D.A.S. Piatra Neamț. Tot cu sprijinul SC Salubritas întreaga zonă a fost salubrizată, de la ”locuința” respectivă strângându-se zeci de saci de deșeuri textile și menajere. 

PUBLICITATE