Un bărbat din Neamț a murit în timp ce se afla la o înmormântare

La data de 16 iunie, în jurul orei 13:00, polițiștii nemțeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în parcarea unei biserici din Bicaz, se află o persoană decedată.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că la data de 16 iunie, în jurul orei 10:00, bărbatul de 54 de ani, din Bicaz, ar fi participat la o înmormântare, iar la un moment dat acesta ar fi manifestat stare de rău, căzând la pământ.

Din nefericire, echipajul medical deplasat la fața locului, a declarat decesul bărbatului.

Corpul acestui a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, pentru efectuarea necropsiei.

În cauză polițiștii continuă cercetările, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).

PUBLICITATE