Un bărbat din Neamț a murit iar un altul a fost rănit într-un grav accident la Suceava (FOTO)

Un bărbat din Neamț și-a pierdut viața iar un altul a fost rănit într-un grav accident rutier ce a avut loc în această dimineață, în județul Suceava.

Din primele date, se pare că evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 7:00, pe raza comunei Drăgușeni.

„Vorbim despre un eveniment rutier cu un autoturism intrat într-un autotren (TIR) parcat în afara părții carosabile, pe raza localității Drăgușeni.

Cei doi ocupanții din autoturisme au rămas încarcerați, unul dintre ei fiind de stare de inconștiență.

Am intervenit la fața locului cu autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava

Cele două victime au fost extrase imediat din mașină și, din nefericire, pentru victima inconștientă, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicul aflat la fața locului a declarat decesul. Cea de a doua victimă, conștientă și cooperantă, a fost preluată de o ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații suplimentare.” – a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Potrivit polițiștilor suceveni, șoferul (un bărbat de 39 de ani din comuna Păstrăveni, județul Neamț) conducea un autoturism pe DN2-E85, în comuna Drăgușeni (județul Suceava), pe direcția Roman-Drăgușeni, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu remorca unui autotren ce se afla parcat în afara părții carosabile.

„În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 39 ani și vătămarea corporală a pasagerului din auto de 55 ani, care a fost transportat la spitalul mun. Fălticeni în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”. – au transmis polițiștii suceveni.

PUBLICITATE