Un bărbat din Neamț a murit după ce a confundat sticla de bere cu cea de benzină

Un bărbat de 65 de ani, din județul Neamț, a murit după ce a băut combustibil. Acesta a confundat sticla de bere cu cea de benzină.

Ieri, 15 martie, în jurul orei 16:30, polițiștii nemțeni au fost sesizați prin apel de urgență, de către un bărbat de 39 de ani, din Dochia, cu privire la faptul că socrul său, din localitatea Dochia, a ingerat accidental benzină și a decedat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat un bărbat, de 65 de ani, din Dochia, care nu prezenta urme de violență, cadrele medicale declarând decesul acestuia.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).

Potrivit surselor noastre, bărbatul ar fi confundat sticla de plastic cu inscripția „Bergenbier”, în care se afla benzină pentru drujbă, cu sticla de bere.

PUBLICITATE