Un bărbat din Neamț a căzut de la etaj. Polițiștii nemțeni fac cercetări

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Neamț, a căzut de la etajul unui imobil, fiind transportat la spital. Poliția a deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele incidentului.

„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană ar fi căzut de la etajul unu al unui imobil, din municipiul Roman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Roman, se afla în balconul imobilului, ar fi căzut.” – a declarat Poliția Neamț

Potrivit surselor noastre bărbatul, aflat sub influența alcoolului, ar fi pierdut echilibrul în timp ce fuma o țigară și s-a aplecat peste pervaz pentru a privi în jos.

„Aceasta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, pentru acordare de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea acestui incident.” – a mai declarat Poliția Neamț

PUBLICITATE