Un bărbat de 43 de ani și un tânăr de 25 de ani, reținuți de polițiști după ce s-au luat la bătaie

La data de 28 iunie, polițiștii nemțeni au fost sesizați de către un tânăr de 25 de ani, din Icușești, cu privire la faptul că a fost agresat de o altă persoană.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că la data de 28 iunie, în jurul orei 21:00, în timp ce tânărul de 25 de ani se afla pe un drum public din localitatea Icușești, ar fi avut un conflict spontan cu un minor de 16 ani, din aceeași localitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ulterior, în jurul orei 22:30, urmare a situației conflictuale anterioare, în timp ce se aflau în curtea unui operator economic din Icușești, între tânărul de 25 de ani și tatăl minorului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate, ar fi izbucnit un conflict.

Cele două persoane având asupra lor un obiect din lemn și un topor și-ar fi adresat reciproc amenințări, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

În urma probatoriului administrat, la data de 29 iunie, față de cele două persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind continuate cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente, amenințare şi tulburarea ordinii şi liniștii publice, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii acestui conflict.

PUBLICITATE