Un bărbat a murit în lacul Bicaz. A intrat după o minge și nu a mai reușit să ajungă la mal (FOTO)

Un bărbat în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața în lacul Izvorul Muntelui (Bicaz).

Potrivit ISU Neamț, astăzi, la ora 17:17 pompierii au fost înștiințați că în localitatea Bistricioara din comuna Ceahlău o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ Ceahlău și IJJ și echipa de scafandri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și Biroul Județean de Poliție Transporturi.

Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acționat pentru căutarea persoanei. Alături de pompierii au acționat două persoane fizice cu ajutorul bărcilor personale.

Două femei în vârstă de 23 și 34 de ani, care au suferit atacuri de panică, au fost asistate medical de echipajele medicale la fața locului.

Bărbatul a fost găsit de scafandri și adus la mal. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare.

Din păcate bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia.

Potrivit IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat de 36 de ani, din Vatra Dornei, ar fi intrat în lacul Izvorul Muntelui, după o minge și nu ar mai fi reușit să revină la mal.

Pompierii au acționat pentru căutarea persoanei în cauză, care a fost adusă la mal de scafandri.

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul medical declarând decesul acestuia.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

PUBLICITATE