Un banal motiv face ca primarul orașului Roznov să nu poată fi demis


Instituția Prefectului județului Neamț nu-l poate demite pe primarul orașului Roznov, Ionel Ciubotaru. Deși acesta a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare, prefectul Niculina Dobrilă nu poate emite ordinul de încetare a mandatului de primar din cauza secretarului primăriei Roznov.

Conform legii, înştiinţarea că edilul nu mai poate ocupa funcţia de primar trebuie trimisă de către secretarul comunei către prefectură și abia după, prefectul poate emite ordinul.

„Procedura spune că primarul care este condamnat penal îşi pierde mandatul de ales dacă există o comunicare de la instanţă, iar noi avem acest lucru, şi o înştiinţare de la secretarul unităţii administrative. Ori la Prefectură nu a ajuns nici acum, din motive pe care nu le cunoaştem, această înştiinţare de la secretarul oraşului Roznov. Din acest motiv nu poate fi emis ordinul de încetare a mandatului de primar pentru că ar fi atacat în instanţa de contencios pe motive de procedură”, a declarat, Daniela Savu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamţ.

În octombrie 2015, primarul Ionel Ciubotaru a fost condamnat, de Curtea de Apel Bacău, la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Asta după ce a concensionat o suprafaţă de teren către o stână administrată de membrii familiei sale.

„Dosarul trebuia să-şi urmeze cursul şi probabil că acum a ajuns comunicarea la Prefectura Neamţ. Nu ştiu dacă voi face contestaţie. Este posibil să fie ceva politic, dar nu stau să mă mai gândesc la aşa ceva. Două luni de concediu îmi prind bine“, a spus primarul Ionel Ciubotaru sâmbătă pentru ziarul Realitatea

Ionel Ciubotaru este la al patrulea mandat de primar şi va candida pentru încă un mandat din partea PSD, conform Agerpres.

foto: Facebook