Accident pe variantă, în Piatra-Neamț. Impact între un TIR și un autoturism (FOTO)

Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în urmă cu puțin timp, în jurul orei 10:00, pe varianta municipiului Piatra-Neamț.

Din primele informații se pare că ar fi vorba despre un impact între un TIR și un autoturism pe strada Dimitrie Leonida.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier ar fi rezultat o victimă.

Potrivit polițiștilor, la acest moment se circulă dirijat.

ACTUALIZARE (ora 11:20):

„La ora 10:09, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe strada Dimitrie Leonida în municipiul Piatra Neamț.

În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism, în care se aflau două persoane, o autoutilitară și un autotren, în care se aflau doar conducătorii auto.

La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și un echipaj cu o ambulanță de la SAJ.

La sosirea pompierilor toate persoanele erau evacuate. Conducătorul auto al autoutilitarei, un bărbat de 25 ani a fost transportat la spital de către echipajul SAJ.” – a transmis ISU Neamț

ACTUALIZARE (ora 13:20)

„La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Dimitrie Leonida.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Ivaneș, ce se deplasa din direcția Piatra-Neamț spre Bacău, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Podoleni, ce se deplasa pe banda 2.

În urma impactului, ultimul autoturism ar fi fost proiectat într-un ansamblu de vehicule, ce se deplasa din sens opus.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor trei vehicule și vătămarea corporală a tânărului de 25 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a transmis Poliția Neamț

foto: Facebook / Ana Iustina
foto: Facebook / Ana Iustina
PUBLICITATE