Trei tâlhari au deposedat prin violență un puști de 15 ani de telefon și tabletă

În ziua de 13 decembrie a.c., ora 13.20, Poliția municipiului Roman a fost sesizată de un minor de 15 ani din comuna Tămășeni, despre faptul că în timp ce se afla în parcul municipal, trei persoane necunoscute l-au acostat iar prin violență l-au deposedat de un telefon mobil și o tabletă în valoare de 1500 lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor, suspecții au fost identificați și depistați de polițiști. Cei trei tineri au vârste de 17 ani ( domiciliat în comuna Boghicea) și 18 ani ( ceilalți 2 și sunt domiciliați în comunele Horia și Boghicea).

Suspecții au fost reținuți pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă.

PUBLICITATE