Trei șoferi, prinși cu lemne fără acte pe drumurile din Neamț

În noaptea de 28 aprilie, în intervalul orar 02.00-05.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică Roman au acționat pe linia combaterii transporturilor ilegale de material lemnos.

Astfel, în jurul orei 03:00, aceștia au depistat pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, o autoutilitară condusă de un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, care transporta cantitatea de 4,78 m.c. cherestea, fără a deține documente de transport privind circulația materialelor lemnoase.

Totodată, în jurul orei 04:30, polițiștii au depistat pe Artera Ocolitoare Vest, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 41 de ani, din județul Suceava, ce transporta cantitatea de 22,04 m.c. cherestea.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, au fost realizate măsurători împreună cu specialiști din cadrul Ocolului Silvic Roman, rezultând o diferență de 3 m.c. material lemnos, transportat în plus, față de cantitatea înscrisă în documentele de transport

La data de 27 aprilie, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, ce acționau pentru combaterea delictelor silvice, în localitatea Bârgăuani, au depistat o autoutilitară, condusă de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Negrești, ce transporta lemn de foc.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că tânărul în cauză în calitate de transportator neprofesionist a depășit cantitatea de 20 m.c. material lemnos transportat, în ultimele 12 luni, având obligația de a se înregistra în aplicația specifică.

Polițiștii au dispus confiscarea cantității de 3,42 m.c. material lemnos.

În toate cazurile, conducătorii auto au fost sancționați contravențional, fiind dispusă confiscarea materialului lemnos transportat ilegal.

PUBLICITATE