Trei șoferi, prinși băuți pe drumurile din Neamț

La data de 29 mai 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din satul Vulpășești.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 29 mai 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din Poienari, în timp ce conducea o autoutilitară pe o stradă din aceeași localitate.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 29 mai 2021, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Zănești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15, în aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE