Trei nemțeni, ridicați de polițiști și duși la închisoare

Ieri, 22 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au acționat, pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei închisorii.

Astfel, polițiștii au depistat ,în localitatea Cordun, un bărbat, de 57 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 8 luni, săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La aceeași dată, polițiștii au depistat în localitatea Săbăoani un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisori, fiind condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Ambele persoane au fost conduse de polițiști la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

Tot ieri, 22 februarie, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, au depistat ,în localitatea Piatra-Neamț, un tânăr, de 26 de ani, din Bahna, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

PUBLICITATE