Un tânăr din Neamț, beat la volan, a acroșat cu mașina 2 autoturisme parcate pe o stradă din comuna Zănești.
„În noaptea 30 august a.c., în jurul orei 02:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Zănești, ce se deplasa pe strada Libertății ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme staționate.” – a transmis Poliția Neamț
Tânărul a fost testat pentru alcool, rezultatul indicând o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul pur expirat.
Polițiștii nemțeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
PUBLICITATE