Tradiții și obiceiuri în ajun de An Nou

Peste tot în lume, ajunul Anului Nou este însoţit de tot felul de obiceiuri şi superstiţii care trebuie respectate cu stricteţe pentru a păşi cu bine în anul care urmează.

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi superstiţiilor care sunt legate de noaptea de Revelion şi prima zi din ianuarie se referă la a începe cu dreptul.

În ajunul Anului Nou, începând chiar de dimineaţă, se merge cu Pluguşorul şi jocurile cu măşti – capra, ursul, căluţul – obicei legat de speranţa fertilităţii, versurile făcând referire la practicile agricole şi urări de recolte bogate pentru anul care stă să vină.

Tradiţia populară spune că spiritele rele se sperie de lumină şi de zgomotele puternice.

De aceea, pe vremuri şi chiar în prezent, în unele locuri, se trosneşte din bici pentru a alunga spiritele malefice din anul care vine.

E mult mai simplu în prezent, pentru că poţi folosi petardele, pocnitorile şi artificiile.

Numărătoarea inversă pentru noul an trebuie să te prindă obligatoriu cu bani în buzunar. Astfel te vei bucura de câştiguri şi bunăstare tot anul viitor.

Nu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, altfel vei avea probleme cu banii tot anul. De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an.

O altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă.

Tot de Revelion trebuie să porţi o haină nouă, care simbolizează schimbarea şi prospeţimea.

De asemenea, ţine ceva roşu asupra ta. Te apără de spiritele rele şi privirile malefice, exact aşa cum se spune că îi apără pe bebeluşi de deochi.

Pentru ca anul care vine să fie luminos, aprinde o lumânare sau o candelă în seara de Revelion şi las-o aprinsă până dimineaţa.

Unii oameni, foarte superstiţioşi, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele.

Nu folosi foarfecă şi nu tăia nimic în această zi, deoarece se spune că-ţi tai norocul.

Ca să ai linişte în suflet, dar şi în casă, în această zi nu plânge şi nu te certa.

Gurile rele spun că tot anul vei avea parte de lacrimi şi de ceartă, dacă te abaţi de la aceste reguli.

La miezul nopţii, uşile se deschid larg ca să iasă anul vechi şi să intre, cu bine şi bune, anul cel nou.

Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine.

Se mai spune că primul om care ne va trece pragul casei în prima zi din noul an ne va influenţa tot anul.

Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, în timp ce cele brunete aduc noroc.

La fel, dacă această primă persoană care intră în casa ta este bărbat e cu noroc, iar dacă e femeie, poartă ghinion.

Jocul măştilor, pluguşorul, jocul ursului

Pluguşorul domină sărbătoarea Anului Nou. Urarea propriu-zisă, un poem plin de întâmplări ce spun despre întreaga muncă a câmpului de la arat şi semănat până la coptul colacilor, este spusă de un actor, în timp ce ceilalţi hăiesc la comanda urătorului şi activează instrumentele şi elementele de recuzită din dotare.

Din recuzita bogată pot fi amintite dobele, buhaiul, harapnicele, clopoţelul, zurgălăii, cârâitoarele, fluierul, cornul de vânătoare.

Ca şi pluguşorul propriu-zis, pluguşorul copiilor se practică în noaptea Anului Nou.

Măştile reînvie, la intervale regulate, miturile ce vor să explice originea obiceiurilor de zi cu zi. Măştile îndeplinesc o funcţie socială. Ceremoniile cu măşti sunt adevărate cosmogonii ce regenerează timpul şi spaţiul. Măştile se folosesc pentru a simboliza confruntarea dintre spiritele bune şi cele rele. În noaptea de Anul Nou, la ritualurile de trecere dintre ani, participă şi personaje care au puterea de a îndepărta răul: capra, ursul sau căiuţii. Masca transformă trupul celui care o poartă, care-şi păstrează individualitatea şi care, slujindu-se de ea ca de un suport viu şi însufleţit, întruchipează altă fiinţă.

Pentru măşti sunt îmbinate materiale dintre cele mai neobişnuite: ţesături, lemn, coarne de animale, piele netăbăcită de oaie, capră, urs, podoabe – mărgele, clopoţei, beteală, oglinzi, franjuri, pene.

În jocul cu măşti, zgomotele create cu biciul, clopoţeii sau buhaiul au puterea de a îndepărta răul din casa şi viaţa gazdei.

Unii cercetători consideră că Zalmoxis (sau Zamolxes) are ceva comun cu ursul, că era în legătură cu practicile unui ritual în care se întrebuinţa pielea de urs ca animal totemic (Zalmo înseamnă blană, piele).

Numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului şi al soarelui, în ipostaza lui umană, un purtător de piele de urs.

Măştile costume de urs folosite de colindători de Anul Nou se aseamănă cu galeele arktomorfe (mască galee, adică mască alcătuită dintr-un cap de urs şi folosită în ritualurile şi ceremoniile ce ţineau la daci de cultul străvechi al ursului carpatin).

Caracterul sacru al ursului reiese şi din colindele de Anul Nou cu ursul, când colindători mascaţi în urs şi în ursari urează un an fericit gazdelor ce-i primesc cu voie bună. Colindul nu este numai augural, ci şi inţiatoriu.

În colindul cu ursul, animalul moare şi învie într-o dramatizare simbolică a mitului renaşterii naturii, în general şi a faunei în special, marcat de ieşirea ursului din hibernare.

Jocul ursului este spectaculos. La comanda ursarilor, urşii joacă şi se rostogolesc, dansează în cerc, lovesc pământul cu picioarele. Acest obicei ocupă un loc important în reprezentaţiile şi manifestările dramatice prilejuite de sărăbătorile Anului Nou.

Mărimea anturajului de la jocul ursului diferă de la sat la sat sau de la zonă la zonă (bulibaşa, ţiganca, ursarul, ţiganul, baba, toboşarul). Personajul urs este îmbrăcat cu o blană care imită pe cât posibil pe cea a animalului, are lanţ şi ciomag. Ursarul are o tobă din care bate când rosteşte cântecul ursului, în timp ce acesta din urmă sare şi ţopăie în jurul ciomagului.

PRACTICI POPULARE – PERINIŢA, DANS FUNERAR

Periniţa este un joc ritual al sărutului care a migrat de la priveghiul cu jocuri organizat la înmormântarea omului, la priveghiul de înmormântare a anului, Revelionul.

La excesele din noaptea Anului Nou, când oamenii fac totul peste măsură (beau, mănâncă, joacă, se distrează), se adaugă gesturile şi cuvintele licenţioase, jocul mascaţilor, dansul sărutului, supravieţuiri evidente ale orgiilor antice.

Revelionul este o petrecere de pomină egalată, ca amploare, numai de jocurile de la priveghiul de înmormântare organizat în unele zone etnografice până la mijlocul secolului al XX-lea. El se organiza „ca o mare bucurie la casa mortului. Lumea râde de se cutremură casa. Râd şi rudele mortului, şi copiii lui, şi toţi; nime’ n-are bai de mort, că,  Doamne iartă-mă, omul trebuie să moară”, ne transmite peste vreme etnologul şi geograful Ion Conea.

Periniţa, dans specific românilor, se juca în forme specifice, atât în noaptea de Revelion, cât şi la moartea şi renaşterea anului.

OBICEIURI POPULARE – VERGELUL FETELOR

Anul deschis de Revelion este un timp necunoscut, misterios. De aceea, oamenii încercau să afle prin diferite mijloace cât mai multe lucruri despre el: dacă le va aduce sănătate sau boală, bogăţie sau sărăcie, pace sau război.

Un prilej favorabil era obiceiul Vergelul Fetelor, act de divinaţie pentru aflarea ursitei în serile şi nopţile marilor sărbători de peste an.

Fetele se întâlneau la o casă, de obicei la gazda unde îşi ţineau şezătorile, încuiau uşile, astupau ferestrele şi, la lumina opaiţului ori a lumânării, în prezenţa oficiantei ceremoniei, numită prin Moldova ursitoare, începeau obiceiul vergelului.

După ce aşezau pe masă mai multe obiecte cu valoare simbolică şi matrimonială (cuţit, sare, piper, inel, piatră) şi un număr corespunzător de vase (blide, oale, farfurii), Ursitoarea, femeia-gazdă care avea autoritate deplină asupra participantelor, invita o tânără să părăsească încăperea.

În lipsa acesteia erau puse sub vasele de lut obiectele prorocitoare. Fata ridica unul dintre vase, iar femeia îi citea ursita interpretând obiectul descoperit: cuţitul însemna bărbat aspru, cu limbă ascuţită ca tăişul cuţitului, care răneşte sufletul nevestei; sarea însemna bărbat plăcut, ca sarea în fiertură dacă nu întrece măsura; cărbunele de lemn însemna bărbat brunet, înalt şi sănătos care nu trebuie aprins pentru că se poate stinge numai cu lacrimile soţiei; pieptenele însemna bărbat dârz şi hotărât, dar bun la inimă; inelul însemna bărbat tânăr, frumos, subţire, tras printr-un inel; piatra însemna fata rămasă nemăritată în casă.

Ursita fetelor se mai putea afla cu ajutorul plumbului şi al cerii de albine topite la foc şi aruncate în apă rece, cu albuşul oului de găină scurs într-un pahar cu apă neîncepută, cu peri de porc arşi pe vatră, cu lumânările aprinse reflectate în apa fântânilor, cu turtiţe sărate date să le mănânce pisicile, prin numărarea pe întuneric a parilor de la gard şi însemnarea unuia dintre ei ca să vadă la lumina zilei cum îi va fi soţul, scularea vitelor care dorm prin lovirea lor cu piciorul, ascultarea lătratului câinilor şi aflarea direcţiei de unde va veni ursitul. (Ion Ghinoiu)