Tractor căutat de autoritățile italiene, confiscat de polițiști în Neamț (FOTO)

Polițiștii din Neamț au descoperit și confiscat un tractor căutat de autoritățile judiciare din Italia. Utilajul agricol aparținea unui bărbat de 37 de ani din Bălțătești și face obiectul unui dosar penal pentru tăinuire.

„La data de 4 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani  și ai Poliției orașului Târgu-Neamț au acționat, pe raza localității Bălțătești, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului.

Cu această ocazie, în curtea unui imobil  din localitatea Bălțătești,  a fost găsit un tractor, aparținând unui bărbat de 37 de ani,  bun căutat pentru confiscare, de către autoritățile judiciare din Italia.” – a transmis Poliția Neamț

Potrivit polițiștilor, utilajul agricol face obiectul unui dosar penal aflat în lucru la Formațiunea de Investigații Criminale Târgu-Neamț, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

„Bunul a fost ridicat în baza ordonanței emise de către organul de cercetare penală, urmând a fi introdus în Camera de Corpuri Delicte din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.” – mai precizează Poliția Neamț

PUBLICITATE