Tomberoanele din Piatra-Neamț, securizate pentru păstrarea curățeniei


dsc_6675Primăria Piatra-Neamț a solicitat societății Brantner realizarea în mod experimental a unui sistem de securizare a shelterelor pentru a descuraja sustragerea deșeurilor din containere și pentru păstrarea curățeniei în zona platformelor de colectare. Soluția a fost pusă în aplicare la două puncte de colectare, cel care deservește blocul F4 de pe strada Ecoului și punctul de colectare ce deservește blocurile A5 și A6 de pe strada Ana Ipătescu. Va urma o perioadă de monitorizare, iar dacă acest sistem se va dovedi viabil, va fi extins la toate cele 950 de puncte de colectare din oraș.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Îmi doresc un oraș curat, un oraș de care să fim mândri, un oraș care să își păstreze poziția dsc_6654fruntașă în topul celor mai curate orașe din România. Ne preocupăm permanent și menținem o strânsă legătură cu operatorul ce colectează deșeurile pentru a găsi cele mai bune soluții pentru o colectare eficientă. Fac apel și către populație să se alăture eforturilor noastre, să depoziteze deșeurile în interiorul pubelelor din punctele special amenajate și să ne semnaleze orice încălcare a regulilor în această privință” a declarat primarul Dragoș Chitic.

D.M.B.
PUBLICITATE