Toleranță zero față de încălcarea legii în Piatra-Neamț. Obiective pentru perioada următoare

Astăzi a avut loc prima ședință din acest an a Comisiei locale de ordine publică, în care s-a analizat activitatea desfășurată până acum și s-au stabilit obiectivele pentru perioada următoare:

  • În acest an vom crește numărul de polițiști locali prezenți pe străzi, în patrule, care să ofere cetățenilor un grad de siguranță cât mai ridicat și să descurajeze încălcarea legii.
  • Va fi continuat și dezvoltat parteneriatul cu celelalte instituții publice din sfera asigurării ordinii și liniștii publice.
  • Vor fi montate camere de supraveghere în zonele vulnerabile și se vor desfășura campanii de informare și acțiuni educative pentru prevenirea faptelor antisociale.

Cetățenii orașului trebuie să se simtă în siguranță și din acest motiv am cerut atât Poliției Locale, cât și celorlalte instituții abilitate implicare maximă și toleranță zero față de încălcarea legii, precum și sancționarea celor care produc un disconfort pietrenilor. Voi monitoriza cu maximă atenție activitatea factorilor responsabili în asigurarea liniștii și ordinii publice și voi convoca ori de câte ori va fi necesar Comisia de ordine publică de la nivelul municipiului Piatra-Neamț pentru a evalua activitatea și a stabili măsurile care se impun a declarat primarul Dragoș Chitic.

De la începutul anului și până acum, Poliția Locală a aplicat 1477 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 231.010 lei, după cum urmează:

  • prin Biroul Siguranța Rutieră, un număr de 364 de sancțiuni, în valoare de 91.020 lei, pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru oprire, staționare, acces interzis, tonaj greu, pietoni și căruțași, precum și pentru nerespectarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și a Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; de asemenea, au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea HCL nr. 7/2010, mai exact parcarea autovehiculului pe spațiul verde sau pe trotuar;
  • prin Biroul Ordine Publică, un număr de 1.055 de sancțiuni, în valoare de 104.140 lei,  pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, respectiv proferarea de injurii și amenințarea cu acte de violență, tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor, consum de băuturi alcoolice în loc public nepermis, apelarea la mila cetățenilor, neluarea măsurilor de supraveghere a minorilor de către părinți, pentru nerespectarea HCL 7/2010, privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică, dar și a Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun;
  • prin Compartimentul Protecția Mediului, un număr de 34 de sancțiuni, în valoare de 21.100 lei;    
  • prin Compartimentul Activități Comerciale, un număr de 21 de sancțiuni, în valoare de 12.750 lei ;
  • prin Compartimentul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, un număr de 3 sancțiuni, în valoare de 2.000 lei.   

De asemenea, în perioada 01-31.01.2018,  două patrule de polițiști locali au acționat în Piața Centrală, zilnic (pe timpul orarului de funcționare), una acționând în interiorul halei, iar cealaltă în exteriorul acesteia, iar în perioada 01-18.02.2018 a acționat o patrulă de polițiști locali, zilnic. Patrule constituite din câte doi polițiști locali au acționat permanent în zona centrală a municipiului, în cartierele Dărmănești, Precista, Mărăței, cât și în cartierele Speranța și 1 Mai, pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zonă.

PUBLICITATE