TIR plin cu cherestea, confiscat de polițiștii nemțeni (FOTO)

Un TIR plin cu cherestea a fost confiscat de polițiștii nemțeni după ce s-a constatat că documentele de însoțire ale transportului au fost introduse cu întârziere în aplicația specifică.

„La data de 7 septembrie, în jurul orei 19:30, patrula mixtă formată din polițist din cadrul Poliției municipiului Roman și jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a oprit pentru verificare, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, un ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos, condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Suceava.” – au spus reprezentanții Poliției Neamț

Deoarece existau suspiciuni cu privire la corectitudinea documentelor ce însoțeau transportul de material lemnos, TIR-ul a fost condus, pentru verificări, la Ocolul Silvic Roman.

Vineri, 8 septembrie, în urma verificărilor realizate a rezultat faptul că documentele de însoțire ale transportului au fost introduse cu întârziere în aplicația specifică.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 m.c. neînsoțite de documente specifice de transport.

Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de 52,16 m.c. cherestea, în valoare de 48.200 de lei precum și a ansamblului de vehicule, în valoare de aproximativ 45.000 de euro.” – a mai transmis Poliția Neamț

PUBLICITATE