Temperaturi resimţite de peste 40 de grade în Neamț

Canicula a pus stăpânire pe România. Astăzi, la ora 12:00, temperatura resimţită în Neamț este de peste 40 de grade în zona de est a județului, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) a depășit pragul critic de 80 de unități.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În județul Neamț, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), termometrele arătau în această dimineață (ora 12:00), următoarele valori:

  • Piatra-Neamț: 30 grade Celsius
  • Roman: 30 grade Celsius
  • Târgu-Neamț: 30 grade Celsius
  • Toaca (Ceahlău): 21 grade Celsius

Temperatura resimțită, la aceași oră, are avea următoarele valori:

  • Piatra-Neamț: 38 grade Celsius
  • Roman: 41 grade Celsius
  • Târgu-Neamț: 39 grade Celsius
  • Toaca (Ceahlău): 30 grade Celsius

„Temperatura resimtita reprezinta temperatura  percepută de organismul uman si este rezultatul actiunii combinate a temperaturii aerului (temperatura ambientala), vitezei vantului, umezelii, nebulozitatii si precipitatiilor asupra bilanţului caloric al organismului uman.” – potrivit ANM

Reamintim că județul Neamț se află, astăzi, sub Cod galben de „val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.”

„În cursul zilei de vineri (25 iunie) valul de căldură și disconfortul termic vor persista în toată țara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă.”

Totodată, meteorologii au emis un Cod PORTOCALIU de „vijelii puternice, grindină, cantități de apă importante” până mâine la ora 6:00 (vezi articolul AICI)

PUBLICITATE