Temperaturi de până la -5 °C și 12 cm. de zăpadă în Neamț

După câteva zile în care am simțit temperaturi de vară, vremea a ajuns să aibă valori specifice perioadei.

Astfel, în județul Neamț, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), termometrele arătau în această dimineață (ora 8:00), următoarele valori:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Piatra-Neamț: 4 grade Celsius
Roman: 6 grade Celsius
Târgu-Neamț: 5 grade Celsius
Toaca (Ceahlău): – 5 grade Celsius

Stratul de zăpadă măsura în această dimineață (ora 9:00) pe Ceahlău 12 centimetri.

Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis, ieri, o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului în zona montană înaltă.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 08 noiembrie, ora 16 – 09 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului în zona montană înaltă

Temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 25…35 l/mp.

Din a doua parte a nopții de luni spre marți (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă.

În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60…70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

PUBLICITATE
SURSĂfoto: captura video webcamromania.ro