TARE CA PIATRA împlinește 10 ani. Festivalul are loc in perioada 22-23 august, la Piatra-Neamt

Eveniment facebook – TARE CA PIATRA 10

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Website – http://www.tarecapiatra.org/

Fiind ediție aniversară, începând cu acest an, introducem o nouă probă în program, și anume cea de Cross-Country (XC). Așadar, TARE CA PIATRA 10 vine cu 6 concursuri: Downhill, Cross-Country, Skate, Role, BMX și Streetball + un super party aniversar.

▲ DOWNHILL ▲

● Categorii: Juniori (<18), Seniori (>18), Masters (>30), Hard Tail
● Traseu: – lungime: aprox. 2km
– dificultate: de la mediu spre hard
– prezența chicken line-urilor pentru elementele dificile
● Program: – Vineri: antrenamente
– Sâmbătă: concurs + premiere
– Duminică: zi liberă

▲ CROSS-COUNTRY ▲

● Categorii: Hobby, Expert
● Traseu: – Munții Cozla și Cârlomanul
– diferență de nivel: 641m
– teren: drum pavat cu piatră cubică, drum forestier, poteci, teren accidentat
● Program: – Duminică: concurs + premiere

Detalii Cross-Country:

Traseu ce acoperă munții Cozla și Cârlomanul.

Curse:
1. Hobby (lungime traseu: aprox. 13km)
Categorii: – Copii (<14 ani)
– Juniori (<18 ani)
– Seniori (>18 ani)
2. Expert (lungime traseu: 24.2 km)
Categorii: – Juniori (<18 ani)
– Seniori (>18 ani)

START-ul se va da din oraș, din Pasajul Curtea Domnească. În scurt timp (după 1km), pe lângă Grădina Zoologică, începe porțiunea de urcare a traseului, spre Colibele Haiducilor, până pe Platoul Cozla (Vârful Muntelui Cozla). Continuăm către pârtia nouă, după care urmează o coborâre de zile mari, ce oferă o priveliște spectaculară asupra întregului oraș, a Lacului Bâtca Doamnei și a munților înconjurători, care va face să merite tot efortul. Pe final, există o porțiune tehnică destul de pretențioasă, menite să diferențieze participanții.
Întreg traseul va fi semnalizat (indicatoare de direcție, de dificultate și avertizare/anticipație) și marcat cu bandă si vopsea.
De asemenea, vor fi amplasate și puncte de hidratare, prim-ajutor și service, și 3 check-point-uri.

Priveliște: Muntele Cozla, Muntele Cârlomanul, Muntele Pietricica, Muntele Cernegura, orașul Piatra-Neamț, Lacul Bâtca Doamnei, Râul Bistrița, ruinele cetății dacice Petrodava și Muntele Ceahlău + Vârful Toaca la orizont.

▲ SKATE & ROLE & BMX ▲

● Categorii: Skatepark <16, Skatepark >16, Best Trick (Open)
● Skatepark: – amplasament: Piața Curtea Domnească (centrul orașului)
– elemente noi & recondiționate
● Program: – Sâmbătă: calificările
– Duminică: finalele

▲ STREETBALL ▲

● Categorii: Juniori (<18), Seniori (>18), 3Puncte
● Teren: – terenul de baschet al Colegiului Național Petru Rareș (centrul orașului)
– special amenajat
● Program: – se va stabili în funcție de numărul echipelor înscrise

▲ PARTY ▲

● Sâmbătă seara, începând cu ora 22:00
● Locație: – Igloo-ul de pe Platoul Cozla
● Accesul concurenților este gratuit
● Accesul la locație se face cu telegondola (călătoria este inclusă în prețul biletului)

În atenția concurenților:
Înscrierile, pentru fiecare probă în parte, se fac online, pe website-ul evenimentului – www.tarecapiatra.org (momentan under construction).
Similar cu anul trecut, vor fi disponibile pachete Early Bird, care vă oferă tarife mai mici la înscrieri + posibilitate de achiziție tricou la preț promoțional (plata se va face printr-un virament bancar).
Absolut toți concurenții minori, vor trebui să se prezinte la fața locului, cu ACORDUL PENTRU MINORI, completat și semnat de către unul din părinți sau tutorii legali. NU este necesară legalizarea acestui document.
În baza înscrierii și a brățării primite, toți concurenții au intrarea gratuită la party-ul Tare ca Piatra.
Pentru riderii DH – înscrierea la concurs vă oferă călătorii nelimitate cu telegondola, începând cu Vineri dimineața, până Duminică la ora 19:00.
Pe măsură ce apar noi informații sau update-uri, le vom posta atât pe pagina evenimentului, cât și pe website-ul nostru și pagina oficială de Facebook.
Așadar, te așteptăm în inima Moldovei, să zguduim munții încă o dată, la un deceniu de TARE CA PIATRA!

PUBLICITATE