Tânără rănită după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

O tânără din Neamț a fost rănită după ce a intrat cu mașina într-un stâlp.

incidentul a avut loc ieri, 13 martie, când în jurul orei 12:00, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 159C, în localitatea Costișa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„În temeiul sesizării ne-am deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 20 de ani, din Costișa, conducea un autoturim, pe sectorul de drum indicat, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp.” – a transmis Poliția Neamț

Din nefericire, accidentul a avut ca rezultat rănirea conducătoarei auto.

Polițiștii au stabilit că șoferița nu consumase alcool și continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile incidentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE