Tânără prinsă băută și drogată la volan pe o stradă din Piatra-Neamț

Ieri, 7 decembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic o tânără, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, în municipiul Piatra Neamț.

Tânăra a fost testată alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă la amfetamină.

Astfel, tânăra din Piatra Neamț a fost condusă la un centru de permanență, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

PUBLICITATE