Tânără din Roznov, violată de 2 adolescenți.

O tânără de 18 ani din oraşul Roznov a fost violată de doi adolescenţi, de 17 respectiv 26 ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit unei sesizări depuse de victimă la Poliţie, imediat după comiterea agresiunii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ a declarat, pentru AGERPRES, că victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu o prietenă şi trei tineri într-un bar din localitate. La un moment dat, fata a plecat spre casă însoţită de doi tineri iar aceştia au forţat-o, pe un câmp, să întreţină relaţii sexuale.

Anchetatorii susţin că imediat după comiterea faptei, cei trei au plecat înapoi în bar unde victima a reclamat la 112 violul. Anchetatorii suspectează că victima a fost şi sub influenţa substanţelor psihotrope fapt pentru care au fost prelevate probe în acest sens.

Procurorul de caz i-a reţinut pe cei doi tineri pentru 24 de ore iar luni, judecătorii urmează să stabilească dacă emit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În primul semestru al anului în curs au fost reclamate 25 de cazuri de viol în timp ce anul trecut au fost depuse 48 de plângeri.

sursa jurnalul.ro

PUBLICITATE