Tânără din Neamț, prinsă beată la volan. S-a ales cu dosar penal

O tânără din Neamț a fost testată pozitiv la alcooltest după ce polițiștii au oprit-o pentru control pe un drum din județ; alcoolemia înregistrată a dus la întocmirea unui dosar penal.

„La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 03.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, în timp ce erau în serviciul de patrulare pe DJ208, în afara localității Săbăoani, au depistat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 21 de ani, din aceeași localitate.” – a transmis Poliția Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit polițiștilor, în urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost imediat condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice care să confirme nivelul exact de alcoolemie.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenta alcoolului.” – a mai precizat Poliția Neamț

PUBLICITATE