Tânără de 16 ani, găsită decedată într-o locuință din localitatea Dumbrava Roșie

O tânără de 16 ani a fost găsită decedată, azi-noapte, într-o locuință din localitatea Dumbrava Roșie.

„La data de 31 iulie, în jurul orei 01:39, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați prin apel de urgență, de către o femeie, din localitatea Dumbrava Roșie, cu privire la faptul că în locuința sa se află o tânără decedată.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Echipajele poliției s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că victima este o minoră de 16 ani, originară din București.

Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără efect.

Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.” – ne-a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Potrivit unor surse neoficiale, fata ar fi venit la un băiat de 19 ani, din Dumbrava Roșie. Se pare că aceasta ar fi avut intenția de a întreține relații intime cu tânărul, dar între cei doi nu s-a mai întâmplat nimic deoarece fata a început să sângereze puternic în zona genitală. Totodată, din primele cercetări, se pare că nu ar fi vorba de urme de violență.

PUBLICITATE