Tânără aflată sub influența alcoolului, lovită de mașină

Ieri, 17 aprilie, în jurul orei 18:00, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Libertății, în localitatea Cordun, a avut loc un accident rutier.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Cordun, ar fi condus un autovehicul pe strada Libertății, ar fi surprins și accidentat o tânără de 24 de ani, din Văleni, ce se deplasa în calitate de pieton, pe partea dreaptă a părții carosabile, după care ar fi acroșat un autoturism, ce se afla parcat regulamentar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului și 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE