Tânără accidentată pe trecerea pentru pietoni

Astăzi, în jurul orei 10.00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce șoferul unui autoturism se deplasa pe strada C.A. Rosetti, din municipiul Roman, a surprins și accidentat o tânără, în vârstă de 21 ani, din aceeași localitate, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tinerei.

Conducătorul auto, în vârstă de 33 de ani, din Roman, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE