Tânăr reținut după ce a furat bijuterii din aur dintr-o locuință

Un tânăr a fost reținut ieri, 29 mai, de polițiștii nemțeni, într-un dosar privind furtunul unor bijuterii din aur.

Investigațiile au relevat faptul că, în noaptea de 28 spre  29 mai 2022, un tânăr de 28 de ani, din Cordun, ar fi pătruns fără drept, în imobilul unui bărbat de 31 de ani, din aceeași localitate, de unde ar fi sustras bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prejudiciul cauzat a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate.

Tânărul în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma documentării activității infracționale, a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE