Tânăr reținut după ce a furat 7,5 metri cubi de lemne

Un tânăr de 27 de ani a fost reținut, ieri, 24 mai, de polițiști, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Investigațiile au relevat faptul că în noaptea de 4 spre 5 mai, un tânăr de 27 de ani, din Crăcăoani, s-ar fi deplasat cu o autoutilitară în extravilanul satului Cuejdiu, de unde ar fi sustras 7,5 m.c. material lemnos, de diferite esențe, din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Gârcina.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tânărul în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma documentării activității infracționale, a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE