Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp, apoi în curtea unei case

Azi-noapte, 9-10 mai, în jurul orei 3:50, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Comunal 159, în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr de 24 ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp, ulterior intrând în curtea unui imobil, rezultând rănirea conducătorului auto.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost testat pasiv cu aparatul etilotest, rezultatul indicând prezența alcoolului, fiindu-i recoltare probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE