Tânăr prins drogat la volan pe o stradă din Piatra-Neamț. Consumase Cannabis şi Metamfetamine

La data de 15 martie, în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 19 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul  9 Mai, în municipiul Piatra Neamț.

Conducătorul auto, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cannabis şi Metamfetamine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

PUBLICITATE