Tânăr din Piatra-Neamț, tâlhărit într-un hotel din Dej

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore trei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În fapt, la data de 24 februarie, în jurul orei 21.00, doi tineri de 19 și 23 de ani, din comunele Bobâlna și Gâlgău, împreună cu o tânără de 26 ani din municipiul Dej, ar fi sustras suma de 80 de lei din camera unui hotel situat pe raza municipiului Dej.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cei în cauză ar fi pătruns în camera în care se afla un tânăr de 27 de ani, din Piatra Neamț, județul Neamț, și i-ar fi sustras banii prin amenințare.

Cei trei au fost identificați de polițiști, iar în baza probatoriului administrat, la data de 25 februarie au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști, urmând a fi prezentați în fața magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

PUBLICITATE