Tânăr din Neamț, reținut de polițiști după ce și-a bătut fosta soție și a fugit cu fiica lor

La data de 28 februarie, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Români au fost sesizați de către o tânără de 23 de ani, din Roman, cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție provizoriu.

Din primele cercetări efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat, de 29 de ani, din Roman, ar fi pătruns în incinta unei locuințe în care se afla soția sa, din localitatea Români, moment în care ar fi lovit-o și i-ar fi distrus telefonul mobil, fiind încălcat astfel ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști în cursul aceleiași zile, prin care i s-a interzis apropierea la o distanță mai mică de 50 de metri de persoana vătămată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, cel în cauză și-ar fi luat fiica, în vârstă de 3 ani și a părăsit locul faptei.

În urma investigațiilor efectuate cu operativitate în colaborare cu polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman, tânărul de 29 de ani a fost depistat în trafic, în localitatea Moldoveni, minora în vârstă de 3 ani fiind preluată și predată tinerei în cauză.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, violare de domiciliu, violență în familie și distrugere.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE