Tânăr din Neamț, dat dispărut (FOTO)

Polițiștii nemțeni desfășoară activități de căutare în vederea depistării numitului AIOANEI ANDREI, de 28 de ani, din Timișești.

La data de 1 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați de către un bărbat, de 33 de ani, din județul Bacău, cu privire la faptul că, la data de 30 mai 2022, cumnatul său AIOANEI ANDREI, în vârstă de 28 de ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Semnalmente: înălţime – 1.80 m, greutate – 130 de kilograme, ochi căprui, păr şaten, tuns scurt.

La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu o bluză albă, pantaloni negri tip raiat, fiind încălțat cu șlapi din material plastic de culoare neagră.

Acesta prezintă ușoare dificultăți de vorbire.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza comunei Timișești și a localităților limitrofe, precum și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de tânărul în cauză, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

PUBLICITATE