Un tânăr a fost călcat de tren în această dimineață, în jurul orei 4:45, în localitatea Luțca din comuna Sagna.
Potrivit ISU Neamț, mecanicul trenului ce se deplasa pe ruta Dagâța-Roman a anunțat, prin apel la „112” că un bărbat a fost lovit de trenul pe care îl conducea.
„La locul indicat s-au deplasat pompierii Detașamentului Roman, cu o autospecială complexă de intervenție, și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.” – au transmis reprezentanții ISU Neamț
În momentul ajungerii la locul incidentului, echipajele au constatat că tânărul se afla la aproximativ 200 de metri distanță de trecerea la nivel cu calea ferată.
Din fericire, acestaera conștient în momentul în care a fost găsit, însă situația sa era extrem de gravă. Ambele picioare ale acestuia fuseseră amputate.
Echipajele medicale au acordat imediat primul ajutor și l-au transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul Regio 11440, care circula pe ruta Dagâța- Roman, ar fi surprins și accidentat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Rediu, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.” – au declarat polițiștii nemțeni
Organele de anchetă vor continua cercetările sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.