Tânăr de 19 ani, rănit într-un accident în Piatra-Neamț

Un tânăr din Piatra-Neamț a fost rănit ieri, 7 iulie, în jurul orei 19:30, în urma unui accident rutier ce a avut loc pe strada Gara Veche din Piatra-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 43 ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Vasile Cârlova, la pătrunderea pe strada Gara Veche nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Piatra-Neamț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului de 19 ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE