Tânăr de 16 ani din Piatra Neamț prins de polițiști și cercetat pentru tâlhărie


În ziua de 20.05.2016, în jurul orei 22.47, Poliția mun. Piatra Neamţ a fost sesizată despre faptul că în timp ce se afla pe str. Progresului, o persoană a fost deposedată de un telefon mobil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului a fost dirijată o patrulă de siguranță publică, care a constatat că unui tânăr de 23 de ani, din Piatra Neamț i-a fost smuls din mână telefonul mobil. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificată persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii, respectiv un tânăr de 16 ani, din Piatra Neamț iar bunul, valorând circa 400 lei, a fost recuperat și predat proprietarului.

Cercetările au fost extinse, stabilindu-se că tânărul ar mai fi săvârșit infracțiuni de tâlhărie, cu același mod de operare.

Ca urmare a documentării activității infracționale, sâmbătă, polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de acesta.

PUBLICITATE