Tâlhărit într-o stație de autobuz din Piatra-Neamț

La data de 3 decembrie, în jurul orei 18:30,  polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați prin „112” de către un tânăr de 22 de ani,  din Dumbrava Roșie, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce tânărul se afla într-o stație de autobuz, din Piatra Neamț ar fi fost acostat de două persoane, care exercitând acte de violență asupra sa l-au deposedat de o borsetă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Activitățile de cercetare și documentare desfășurate de polițiștii de investigații criminale au condus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, doi tineri de 19, respectiv 20 de ani din Piatra Neamț, care au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

La data de 4 decembrie, persoanele în cauză au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

PUBLICITATE