Tâlhărit de un bărbat de 45 de ani, într-un local din Piatra-Neamț

Ieri, 17 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Piatra Neamț cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce acesta se afla în incinta unui local din Piatra Neamț, un bărbat în vârstă de 45 de ani din Piatra Neamț ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa, totodată sustrăgându-i telefonul mobil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Bărbatul a fost identificat și depistat de polițiști în municipiul Piatra Neamț, fiind condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE