Tâlhărie în Neamț. A ieșit la o cafea cu victima după care a bătut-o și i-a furat banii

În ziua de 29.12.2015, orele 19.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Săbăoani, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în dimineaţa zilei de 27.12.2015 în jurul orelor 05.00 un bărbat de 37 de ani a fost tâlhărit pe strada Progresului din localitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor efectuate a fost identificat și depistat un bărbat de 29 de ani, din Săbăoani, care după ce ar fi consumat o cafea cu persoana vătămată la o stație peco din localitate, a plecat împreună cu aceasta, iar la aproximativ 100 metri de staţie a început să-o lovească cu pumnii şi picioarele în zona capului, după care a deposedat-o de suma de 250 lei.

Agresorul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar ieri, 30.12.2015, instanţa de judecată a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Acesta a fost escortat şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ.

PUBLICITATE