Surpriza Primăriei de REVELION: Dj ȘAGUNA, Dj FOZZIE și MC KIKI

Vineri, 31 decembrie, începând cu ora 21:00, te așteptăm în Piața Ștefan Cel Mare ca să petrecem împreună trecerea în noul an.

Primăria Piatra-Neamț vă oferă, alături de petrecerea de Revelion, un spectaculos foc de artificii la miezul nopții, iar surpriza de anul acesta, o constituie, în premieră, un impresionant show de lasere.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, am pregătit pentru voi un spectacol de zile mari cu doi cunoscuți dj, prezenți pe scena festivalurilor Untold și Neversea, dar și în cunoscute cluburi naționale și internaționale: Dj Adrian ȘAGUNA și Dj FOZZIE, secondați de talentata MC KIKI.

Pentru buna desfășurare a evenimentului circulația în Piața Ștefan cel Mare va fi oprită din dimineața zilei de 30 decembrie și până pe 1 ianuarie.

Te așteptăm să începi noul an împreună cu noi și toți cei dragi, în inima orașului pe care îl iubim cu toții atât de mult. La mulți ani, Piatra-Neamț!

PUBLICITATE