Statele Unite au atacat Siria în această noapte. Peste 59 de rachete lansate

Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citați de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar Al-Assad. Loviturile SUA din Siria au distrus aproape în totalitate baza aeriană vizată, situată lângă orașul Homs, și au ucis patru militari sirieni. Zeci de militari au fost de asemenea răniți. – notează AGERPRES

Loviturile SUA din Siria au distrus aproape în totalitate baza aeriană vizată, situată lângă orașul Homs, și au ucis patru militari sirieni, a anunțat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, DPA și Reuters.

Președintele american Donald Trump a ordonat joi lovituri împotriva Siriei ca ripostă la presupusul atac chimic imputat „dictatorului Bashar al-Assad”.

Aceste lovituri, prima operațiune militară a SUA împotriva regimului sirian, au fost efectuate cu „59 de rachete de croazieră” Tomahawk, a indicat Casa Albă, precizând că acestea au vizat baza aeriană Shayrat „asociată programului” de arme chimice al Damascului și „direct legată” de evenimentele „oribile” de marți.

Marți, un atac chimic imputat armatei siriene împotriva orașului Khan Shaykhun, din nord-vestul Siriei, a făcut cel puțin 86 de morți și a provocat indignarea internațională. Imaginile cu victime, femei și copii agonizând, au șocat lumea.

Atacul american asupra Siriei este „un act de agresiune împotriva unui membru ONU”, a declarat președintele comisiei pentru apărare și securitate din Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului rus, Viktor Ozerov. El a mai spus că Moscova va cere o întrunire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta această situație. Este prima reacție a unui oficial rus, după atacul american din noaptea de joi spre vineri.
Cel puțin patru oameni au murit în urma atacului, anunță Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. – notează digi24.ro

sursa: Agerpres