Starețul Mănăstirii Nechit, ironizat de preotul Francisc Doboş

Fostul purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, preotul Francisc Doboş, a transmis un mesaj ironic la adresa starețului Mănăstirii Nechit, Zenovie Grigore, care le-a spus enoriașilor că administrarea serului va favoriza apariția solzilor pe corpul uman.

Vin de la spitalul Matei Balș. Test pentru anticorpi & Co. Când s-au uitat mai bine la mine mi-au zărit câțiva solzi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ups! Degeaba le-am zis eu că sunt de la peștele gătit zilele trecute. Nimic. Mi-au prescris imediat aghiazmă.

Le-am zis că aia o pregătesc eu în <laboratoarele> noastre. Noroc că nu a trebuit să-mi dau jos și cămașa ca să nu mi se vadă aripioarele. De branhii nu mai zic nimic.

PS. Doamne, ferește-ne de noi înșine! :)))”, este mesajul postat pe Facebook de Francisc Doboș

Reacția preotului catolic vine după o predică a starețului, filmată și devenită virală în presa locală și națională.

Starețul Mănăstirii Nechit, Zenovie Grigore, le-a spus enoriașilor că oamenii care se vor vaccina trebuie să se aștepte „la boli teribile”, se vor „umple de solzi” pe piele și „vor fi zombi”. (vezi articolul AICI)

PUBLICITATE