Starea de Alertă, prelungită! Noile prevederi de Paște (document)

Guvernul a prelungit astăzi starea de alertă pentru încă 30 de zile și a adăugat noi prevederi pentru perioada Sărbătorilor de Paște. 

Potrivit documentului adoptat, astăzi, de Guvern, în noaptea de Înviere sunt ridicate restricțiile de circulație.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, românii vor putea merge la slujbă și vor putea circula până la ora 5:00 dimineața.

Totodată, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00. În intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.”, se arată în anexa Hotărârii de Guvern.

De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Documentul privind prelungirea stării de alertă poate fi consultat AICI.

Anexa care prevede noile măsuri poate fi consultată AICI.

PUBLICITATE