Spectacol pe cer în noaptea de 12 spre 13 august – Perseidele

Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul, când intră în atmosfera Pământului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru o fracțiune de secundă, vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit. – conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ și un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.

Pentru Perseide, perioada de activitate este între 17 iulie și 26 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori care par că vin din constelația Perseus.

Anul acesta, maximul curentului va veni în ziua de 13 august, între orele 10 și 17 TLR. Pentru că maximul vine în timpul zilei și meteorii nu se pot vedea ziua, va trebui să vă uitați pe cer în noaptea de dinaintea maximului, 12/13 august, dar le puteți observa și în cea de după, 13/14 august.

Se vor putea observa panta ascendentă și panta descendentă a maximului, în intervalul 11-14 august.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopții, până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”.

Anul acesta, Luna nu va deranja observațiile.

PUBLICITATE